Şedinţe de lucru
Grupul organizează şi desfăşoară şedinţe deschise, cu participarea mass-media, organizaţiilor non-guvernamentale, privind discutarea rapoartelor diferitor instituţii, responsabile de realizarea Planului de acţiuni, întru asigurarea transparenţei implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei.
Şedinţele sunt convocate în dependenţă de necesitate, însă nu mai rar de o dată în lună. Şedinţele se prezidează de Preşedintele Grupului sau, după caz, de un vicepreşedinte şi se consideră deliberative dacă participă mai mult de jumătate din membrii lui.
Grupul adoptă hotărîri pe marginea subiectelor abordate în cadrul şedinţelor, care sunt aduse la cunoştinţa instituţiilor respective în termen de cinci zile de la data adoptării.
Şedinţe de lucru
Şedinţa de lucru din 26 decembrie 2011 cu privire la monitorizarea politicilor anticorupţie
Agenda şedinţei de lucru a Grupului de monitorizare
Hotărîrea nr.2 din 26 decembrie 2011 cu privire la monitorizarea politicilor anticorupţie
Şedinţa de lucru din 21 noiembrie 2011 cu privire la aspectele organizatorice ale Grupului de monitorizare pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2011-2015
Agenda şedinţei de lucru a Grupului de monitorizare
| La data de 16 decembrie 2010, Grupul de monitorizare pentru implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei, şi-a prezentat bilanţul de activitate la ultima şedinţă din anul curent. | ||
| detaliat: Comunicat de presă privind şedinţa ordinară de lucru a GM Nr. 5 din 16 decembrie 2010. | ||
| HOTĂRÂREA nr.5 din 16 decembrie 2010 „Cu privire la rezultatele activităţii Grupului de monitorizare în semestrul II al anului 2010”. | ||
| La data de 11 noiembrie 2010, Grupul de monitorizare pentru implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei s-a întrunit în cea de a IV– a şedinţă ordinară. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinta ordinara de lucru a GM Nr.4 din 11 noiembriei 2010 | ||
| HOTĂRÂRE de la 11 noiembrie 2010 Nr. 4 „ Cu privire la rapoartele Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi comunicaţiilor Şi Ministerului Sănătăţii privind progresele şi dificultăţile întîmpinate în realizarea Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe anul 2010”. | ||
| La data de 7 octombrie 2010, Grupul de monitorizare pentru implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei s-a întrunit în cea de a IIi – a şedinţă ordinară. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinta ordinara de lucru a GM Nr.3 din 07 octombrie 2010 | ||
| HOTĂRÂRE GM Nr.3 din 07 octombrie 2010 „ Cu privire la rapoartele Ministerului Educaţiei, Ministerului Culturii şi Ministerului Sănătăţii privind progresele şi dificultăţile întîmpinate în realizarea Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe anul 2010” | ||
| La data de 12 august 2010, Grupul de monitorizare pentru implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei s-a întrunit în cea de a II – a şedinţă ordinară. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinta ordinara de lucru a GM din 12.08.10 | ||
| HOTĂRÂRE GM Nr.2 din 12 august 2010 „ Cu privire la aspectele organizatorice ale procesului de lucru al Grupului de monitorizare ” | ||
| La 15 iulie 2010, Grupul de monitorizare pentru implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei s-a întrunit în prima şedinţă din anul 2010, fiind într-o nouă componenţă, conform Decretului Preşedintelui RM nr. 408-V din 08 iulie 2010. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinta ordinara de lucru a GM din 15.07.10 | ||
| HOTĂRÂRE GM Nr. 1 din 15 iulie 2010„Cu privire la unele aspecte organizatorice” | ||
| La 25 iunie 2009, ora 15.00, în incinta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei s-a desfăşurat şedinţa ordinară de lucru a Grupului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. La şedinţă au participat reprezentanţi ai Proiectului MOLICO, ai Ministerului Dezvoltării Informaţionale, Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului şi Ministerului Economiei şi Comerţului. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinta ordinara de lucru a GM din 25.06.09 | ||
| Hotarire Grupului de monitorizare din 25.06.09 | ||
| Barometrul Global al Corupţiei - 2009,Comunicat de presă Transparency International | ||
|
*** |
||
| La 26 februarie 2009, ora 14.00, în incinta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, s-a desfăşurat şedinţa ordinară de lucru a Grupului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinta ordinara de lucru a GM din 26.02.2009 | ||
| Hotarire Grupului de monitorizare din 26.02.2009 | ||
|
*** |
||
| La 24 decembrie 2008, ora 14.00, în incinta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, s-a desfăşurat şedinţa ordinară de lucru a Grupului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinta ordinara de lucru a GM din 24.12.2008 | ||
| Hotarire Grupului de monitorizare din 24.12.2008 | ||
| Raportul Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare, prezentat la şedinţa GM din 24.12.2008 | ||
|
*** |
||
| La 30 octombrie 2008, ora 14.00, în incinta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, s-a desfăşurat şedinţa ordinară de lucru a Grupului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinta ordinara de lucru a GM din 30.10.2008 | ||
| Hotarire Grupului de monitorizare din 30.10.2008 | ||
| Raportul Ministerului Educatie si Tineret, prezentat la şedinţa GM din 30.10.2008 | ||
|
*** |
||
| La 26 septembrie 2008, ora 14.00, în incinta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, s-a desfăşurat şedinţa ordinară de lucru a Grupului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinta ordinara de lucru a GM din 26.09.2008 | ||
| Hotarire Grupului de monitorizare din 26.09.08 | ||
| Raport controlului la Ministerul Apararii, efectuat de Grupul de Monitorizare | ||
| Raportul MPSFC, prezentat la sedinta GM din 26.09.2008 | ||
|
*** |
||
| La 18 iulie 2008, ora 15.00, în incinta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, s-a desfăşurat şedinţa ordinară de lucru a Grupului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinta ordinara de lucru a GM din 18.07.2008 | ||
| Hotarire Grupului de monitorizare din 18.07.08 | ||
|
Raport de implementare a PPT prezentat la sedinta GM din 18.07.2008 |
||
| Raport prezentat de Camera de Licentiere la sedinta GM din 18.07.2008 | ||
|
*** |
||
| La 19 iunie 2008, ora 15.00, în incinta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, s-a desfăşurat şedinţa ordinară de lucru a Grupului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinţa Grupului de Monitorizare din 19 iunie 2008 | ||
| Hotarirea Grupului de monitorizare din 19 iunie 2008 | ||
| Raportul Ministerului economiei şi comerţului, prezentat in sedinta Grupului de Monitorizare din 19 iunie 2008 | ||
| Raportul Ministerul Agriculturii şi industriei alimentare, prezentat in sedinta Grupului de Monitorizare din 19 iunie 2008 | ||
|
*** |
||
| La 16 mai 2008, ora 15.00, în incinta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, s-a desfăşurat şedinţa ordinară de lucru a Grupului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. | ||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinţa Grupului de Monitorizare din 16 mai 2008 | ||
| Hotarirea Grupului de monitorizare din 16 mai 2008 | ||
|
Raport prezentat în cadrul şedinţei Grupului de monitorizare despre progresele înregistrate şi dificultăţile întâmpinate în procesul de implementare a Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei şi altor acte legislative în domeniu |
||
|
*** |
||
|
La 25 aprilie curent, în incinta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, s-a desfăşurat şedinţa ordinară de lucru a Grupului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. |
||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinţa Grupului de Monitorizare din 25 aprilie 2008 | ||
| Hotarirea Grupului de monitorizare din 25 aprilie 2008 | ||
|
*** |
||
|
La 20 martie curent, în incinta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, s-a desfăşurat şedinţa ordinară de lucru a Grupului de monitorizare a implementării Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei. |
||
| detailat: Comunicat de presă privind şedinţa Grupului de Monitorizare din 20 martie 2008 | ||
| Hotarirea Grupului de monitorizare din 20.03.08 | ||
|
*** |
||
|
Anul de activitate 2007 al Grupului de monitorizare a decurs în conformitate cu prevederile Programului de activitate, printre sarcinile primordiale fiind audierea şi verificarea instituţiilor antrenate sub aspectul implementării Strategiei naţionale anticorupţiei . În acest sens, la şedinţele de lucru au fost audiate 8 autorităţi publice şi efectuate 3 verificări. De asemenea, au fost identificate deficienţe în activitatea Grupului de monitorizare, în dependenţă de care au fost trasate priorităţile de viitor. |
||
| detailat: Notă privind activitatea Grupului de Monitorizare în anul 2007 | ||
|
*** |
||












