Directia comenduire
Un rol important în coordonarea acţiunilor subdiviziunilor Centrului în situaţii excepţionale îl are Direcţia comenduire, condusă de locotenent-colonelul Anatolie Petruşca.
În contextul fortificării potenţialului Centrului, au evoluat şi atribuţiile principale ale Direcţiei comenduire, care, de rînd cu analiza complexă a situaţiei operative pe teritoriul ţării, supravegherea şi dirijarea activităţii de serviciu a grupurilor de gardă ale subdiviziunilor teritoriale ale Centrului, înregistrarea, evidenţa unică a sesizărilor despre infracţiuni, asigură securitatea sediului, integritatea documentaţiei de serviciu, a armamentului, muniţiilor, mijloacelor speciale, acordă asistenţă subdiviziunilor Centrului în ce priveşte reţinerea persoanelor bănuite de săvîrşirea infracţiunilor.
Ca urmare a reorientării activităţilor desfăşurate prin prisma noilor cerinţe, înaintate de către conducerea ţării şi a Centrului, în decembrie 2006, direcţiei i-au fost atribuite funcţii noi de recepţionare, înregistrare şi raportare conducerii a apelurilor parvenite prin intermediul telefonului de încredere; gestionare şi menţinere în stare de bună funcţionare a sistemelor video-observare, de semnalizare şi pază antiincendiară şi primire sub pază a tuturor încăperilor Centrului, asigurînd integritatea patrimoniului; supraveghere a acordării asistenţei medicale deţinuţilor şi stării sanitaro-epidemice în Izolatorul detenţie provizorie; asigurare a respectării drepturilor persoanelor deţinute în I.D.P., conform legislaţiei în vigoare şi tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Efectivul direcţiei cuprinde angajaţi cu experienţă, absolvenţi ai Universităţii de Stat din Moldova, Academiei de Studii Economice, Academiei “Ştefan cel Mare” etc., care anterior au activat în organele de drept din ţară.











