Atribuţiile
Serviciul Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor are următoarele atribuţii:
a) colectarea (stocarea), analiza şi prelucrarea informaţiilor privind tranzacţiile şi alte activităţi suspecte, prezentate de entităţile raportoare, conform prevederilor prezentei legi;
b) întreprinderea de măsuri operative de investigaţie, conform legislaţiei în vigoare;
c) colaborarea şi schimbul de informaţii cu autorităţile administraţiei publice, sesizarea organelor competente despre cauzele şi condiţiile care favorizează comiterea acţiunilor ilicite, pentru luarea măsurilor stabilite de legislaţie;
d) transmiterea de informaţie şi documente organelor de urmărire penală şi altor organe abilitate, după competenţă, de îndată ce s-au stabilit suspiciuni rezonabile cu privire la spălarea banilor, la finanţarea terorismului sau la alte infracţiuni ce generează venituri ilicite;
e) cooperarea şi schimbul de informaţii cu servicii similare străine, cu organizaţii internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului;
f) elaborarea de propuneri pentru aducerea în concordanţă a actelor normative cu reglementările internaţionale în domeniu;
g) participarea la realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului;
h) crearea unui sistem informaţional în domeniul său de activitate şi asigurarea funcţionării lui;
i) asigurarea metodologică a entităţilor raportoare în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului;
j) solicitarea şi primirea informaţiilor şi documentelor necesare, de care dispun entităţile raportoare şi autorităţile administraţiei publice, în vederea determinării caracterului suspect al tranzacţiilor;
k) comunicarea către entităţile raportoare, ori de cîte ori este posibil, a rezultatelor examinării informaţiilor prezentate de ele, publicarea rapoartelor periodice despre munca executată;
l) la solicitarea unor alte organe cu funcţii de supraveghere a entităţilor raportoare, participarea la efectuarea controlului şi verificării asupra modului în care entităţile raportoare respectă prevederile prezentei legi;
m) colectarea şi analizarea materialului statistic referitor la eficienţa sistemului de prevenire şi de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, inclusiv numărul declarărilor de tranzacţii suspecte, numărul de cauze penale şi de persoane condamnate, datele despre sistarea tranzacţiilor, despre sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din infracţiuni de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului;
n) exercitarea unor alte atribuţii, în funcţie de sarcinile stabilite de legislaţie.











