Cazurile de majorare excesivă a preţurilor la medicamente şi alte produse farmaceutice destinate profilaxiei şi tratamentului gripei vor fi anunţate la linia fierbinte a CCCEC  257 257

Activităţi

 

Potrivit Regulamentului de activitate, a Grupului de Monitorizare efectuează: 

  • monitorizarea executării Planului de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei;
  • elaborarea şi prezentarea propunerilor şi recomandărilor ce ţin de realizarea Planului de acţiuni, precum şi de actualizarea lui;
  • analiza lunară a rapoartelor despre mersul executării Planului de acţiuni, prezentate de secretariat;
  • examinarea problemelor şi generalizarea propunerilor, înaintate de către instituţiile responsabile în realizarea Planului de acţiuni, în vederea eficientizării soluţionării acestora şi implementării, prin prisma Planului de acţiuni, a unor practici adecvate situaţiei create în Republică;
  • elaborarea şi prezentarea rapoartelor privind mersul executării Planului de acţiuni Consiliului coordonator în problemele combaterii corupţiei şi criminalităţii şi publicarea unui rezumat în presă a rezultatelor lucrărilor sale;
  • elaborarea şi prezentarea, după caz, Preşedintelui, Parlamentului şi Guvernului a unor materiale informativ-analitice privind starea de fapt a implementării Strategiei;
  • participarea la elaborarea măsurilor privind antrenarea societăţii civile în acţiunile de prevenire şi combatere a corupţiei, propagarea experienţei avansate în domeniu.

Acest web site este realizat în cadrul Proiectului Comun al Comisiei Europene şi al Consiliului Europei împotriva corupţiei, spălării banilor şi finanţării terorismului în Republica Moldova (MOLICO), co-finanţat de Comisia Europeană, Agenţia Suedeză pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională şi Consiliul Europei.